Irina Zarova zice că săptămâna asta este bună pentru unii, dar plină de nori pentru cei mai mulți. Nu vă dați în spectacol că o să se rupă scena cu voi, dar nici nu rămâneți spectator pentru că programul la teatru este până seara.
HOROSCOP săptămâna 03 – 09 iulie 2017
Berbec
Săptămâna aceasta este bună din punct de vedere profesional. Dacă ai avea și ambiția să termini ce ai început…chiar ar putea fi o săptămână plină cu reușite!
Taur
Problemele personale pot fi rezolvate în această săptămână. Da! Ai și tu probleme personale, în general generate de tine. Sfatul meu este să nu-ți mai obligi partenerul, măcar săptămâna asta, să-ți gătească, să pună masa, să facă curățenie, să facă numai ce vrei tu. Și cel mai important, să și pară fericit că face toate astea!
Gemeni
Te așteaptă o săptămână agitată cu foarte multe lucruri de făcut, dar cum suferi de personalitate multiplă sigur vei face față cu brio!
Rac
Este foarte probabil ca săptămâna asta să întâlnești o persoană interesantă, dar te rog să nu o plictisești cu poveștile tale lacrimogene. Totuși, din cauza aspectelor astrologice foarte bune, s-ar putea sa i se facă milă de tine și o să te mai scoată la o întâlnire.
Leu
Fii discret! Nu te mai da în spectacol! Știu, o sa fie foarte greu! Dacă totuși nu poți să te abții, mai bine dă la teatru. Chiar ai putea să faci carieră din asta!
Fecioară
Începi săptămâna cu multe evenimente la locul de muncă. Ai o mulțime de idei și cum suferi de sindromul “nimic nu e suficient de bun vreodată”, o sa faci tot posibilul ca să-i scoți pe ceilalți din pepeni.
Gospodină desăvârșită, obsedată de igienă, curațenie, foarte activă și dornică de a face lucrurile mai bine ca ceilalți, cred ca ar fi bine să te combini cu un taur. O să rămână singur în curând și cred că are nevoie de una ca tine.
Balanță
Oscilantă din fire, săptămâna aceasta lucrurile îți vor ieși perfect dacă îi lași pe ceilalți să decidă.
În dragoste nu-ți merge prea bine, persoana iubită și-a dat seama că preferi să stai mai mult timp în fața oglinzii decât faci sex. Ruptura este iminentă dacă iubitul este în zodia leu. Îi cumperi și lui o oglindă sau poți să-ți iei adio de la relație.
Scorpion
Pe plan personal stai bine. Persoana iubită și-a dat seama că nu are cum să te părăsească,(nu că nu și-ar dori, dar îi e prea frică), asta dupa ce l-ai amenițat cu moartea și i-ai dat foc la masină după ce ți-a cerut voie să plece un weekend fară tine la mare.
Începi săptămâna cu tensiuni la locul de muncă, asta pentru că ești paranoic și ai impresia că toți complotează împotriva ta. Te rog să încetezi să mai pui otravă în cafea!
Săgetător
Săgetătorul…probabil nici săptămâna asta nu-și va da seama ce vrea exact de la viață, așa că va prefera să petreacă cât mai mult timp în casă…filozofând.
Capricorn
Săptămâna aceasta va fi una extraordinară pe plan sentimental. În sfârșit vei întâlni o persoană care va avea răbdarea să-ți asculte povestea despre cum ai ajuns la succes!
Vărsător
După mai multe eșecuri sentimentale cu toate zodiile de mai sus, geniali fiind, ei se vor gândi în această săptămână cum să inventeze o a 13-a zodie, una compatibilă cu ei.
Pești
Guvernați de Neptun, planeta confuziei, și probabil aflați sub influența băuturilor alcoolice, cei din zodia pești se vor ruga la Dumnezeu toată săptămâna să-i ajute să-și recâștige ultimul partener pierdut.
Dacă nu se poate cu ultimul iubit, cu oricare dintre foștii iubiți…și ăia parcă erau ok.
Mi se potriveste perfect, la capricorn😀😀